5 lucruri pe care as fi vrut sa le stiu in primele zile ca proaspata mamica

Fetita mea are deja 4 ani si 9 luni, azi. Timpul zboara de la un moment dat, atunci cand nu mai depinde de tine timpul altora, in totalitate si te poti bucura de o « relativa » independenta, avand dubla calitate de parinte si adult cu propriile lui nevoi si impliniri.

Cea mai mare provocare pe care eu am avut-o ca proaspata mamica a fost sa ma vad ca pe o persoana distincta, cu propriile nevoi, fata de fetita mea. Acest lucru e dificil mai ales in primul an cand la un scancet tresaream ca si cand as insami as fi avut disconfortul, o ingrijeam ca si ne apartineam una celeilalte, fara sa constientizez doua lucruri foarte importante. Pe de o parte, faptul ca am nevoie de timpul si spatiul meu in care sa-mi implinesc propriile nevoi : de somn, nutritie, timp personal – chiar daca sunt doar 10 minute de plimbare, nevoia de afectiune in cuplu sau conectare cu o prietena, sau, de fapt, orice activitate de care ai nevoie ca de aer si care in acelasi timp iti incarca bateriile.

Pe de alta parte, e important sa realizezi ca bebelusul nu e (doar) copilul tau, ca mai are un tata, o familie extinsa cu bunici, unchi, prieteni care au nevoie in aceeasi masura de un timpul si spatiu al lor pentru a crea o relatie de incredere cu copilul. Da, la inceput, timpul acestora e destul de redus pentru ca nevoile bebelusului dicteaza intr-o oarecare masura rolurile. Capcana apare insa ulterior, dupa cateva luni in care tu, mamico, le stii pe toate, si e dificil sa-i mai lasi pe altii sa o ia de la zero cu invatatul. Cum sa-i lasi sa se aproprie si sa preia din sarcini si responsabilitati, cand, nu-i asa ?! tu l-ai linisti mai bine si mai repede pe bebe si invatatul celorlalti presupune rabdare, rezilienta din partea ta si o anumita detasare. Si exact asta nu ai, pentru ca noptile nedormite, imprevizibilul fiecarei zi, schimbarile hormonale, recuperarea fizica a corpului si preferinta bebelusului pentru tine, mereu (da si el te prefera pentru ca e mai usor, va cunoasteti, ii ghicesti gandurile, esti intuitiva, rapida si eficienta ) nu iti dau o stare zen, dimpotriva, te fac mai irascibila, mai emotionala … E foarte usor sa ajungi sa te simti coplesita, sa te simti captiva, tinuta departe de oameni, locuri sau activitati care faceau parte din viata ta pana la sosirea bebelusului.

Iata cateva lucruri pe care le-as incerca, a doua oara :

1. 10 minute de meditatie pe zi. Desi pare contraintuitiv, aproape o gluma pentru orice mamica prinsa in invalmasala lucrurilor de facut, urgente si importante as incerca meditatia si numai pe considerentul ca desi nu-mi vine sa o fac stiu, rational, ca imi va face bine.

2. Miscare. Sunt valabile aceleasi obiectii ca si in cazul meditatiei, potrivit carora atunci cand esti obosit, natural ar fi sa te odihnesti, insa conform studiilor si recomandarilor specialistilor stim ca 10-20 de minute de miscare pot sa iti dea un boost de energie mult mai semnificativ decat daca ai incerca sa dormi sau sa pierzi vremea pe internet sau la televizor. E nevoie de multa vointa sa faci aceste alegeri, in contextul in care pe fondul oboselii vointa scade si ea, insa odata probata teoria, va fi tot mai usor sa te mobilizezi.

3. Cere, cauta, accepta ajutor. Acesta poate fi sub forma babysitting-ului de catre o persoana apropiata tie, in care ai incredere si care poate sta cu copilul pana faci un dus, iesi sa faci cumparaturi si iti limpezesti putin mintea, iesi la o plimbare etc. Ajutor poate fi o masa nutritiva, gatita sau comandata, sau orice serviciu privitor la treburi casnice. Daca nu te poti baza pe cineva din familie, din varii motive, ia in considerare un ajutor platit. Mi-ar fi placut sa ma fi gandit ca o data pe saptamana sau de doua ori pot apela la serviciile unei bone, fie si numai pentru 2-3 ore cat doarme bebe ca sa valorific timpul cu orice imi face bine.

4. Alegeri simple dar de efect. Mi-ar fi placut sa stiu ca obiceiurile de somn, sau nutritie, de joaca, tot ce inseamna rutina, le cream noi, parintii/ingrijitorii, fie ca suntem constienti de alegeri sau nu. Spre exemplu, bebe se poate obisnui sa doarma langa o jucarie preferata, care poarta parfumul mamei sau adoarme doar leganat in brate, cu mana in parul mamei, ori ajunge sa manance doar cartofi prajiti sau dulciuri, sau sa prefere cartofii dulci in detrimentul sfeclei rosii. Am dat doar cateva exemple dar esentialul este ca noi cream paleta de posibilitati si asteptari.

5. Nu o lua personal. Fie ca e vorba de intarcat, de renuntarea la suzeta, de tantrum-uri sau alte momente dificile pentru copil, incearca sa constientizezi ca tu (parinte) nu esti vinovat pentru ca bebelusului ii este greu. Parintii nu trebuie sa-i faca pe copii fericiti !! Rolul nostru e sa-i iubim cat de neconditionat putem, sa le fim alaturi, adica sa-i acceptam mai ales in momentele grele (sa nu le consideram ale noastre) si sa-i invatam cu rabdare, dozat (in functie de varsta si stadii de dezvoltare) avand in vedere perspectiva mai ampla asupra vietii (ex. daca vreau sa ajunga un om cu initiativa nu sanctionez/pedepsesc greselile ci le vad ca pe oportunitati de a invata ceva nou).

Sper sa fi gasit ca utile reflectiile mele, izvorate din experienta proprie, din multe carti de parenting, conferinte si workshop-uri de dezvoltare personala.

In final, daca ar fi sa concluzionez cu un aspect de care are nevoie bebe cel mai mult ar fi de parinti care sa fie bine cu ei insisi si o relatie de cuplu puternica. Nu am zis dinadins fericita, pentru ca consider ca viata nu ar trebui sa fie o goana dupa fericire (o himera), sau fuga din calea greutatilor, cat o cale de a deveni mai evoluat, mai bogat spiritual, de a construi implinire si temeinicie, care nu se fac usor sau in pripa.

Si mai cred ca viata de familie, cu copii mici sau mari, luata cu totul, cu momentele si emotiile ei dintre cele mai diverse (tandrete, entuziasm, voiosie, joaca, plans, neputinta, frica…) are un farmec si o bogatie aparte.

Multa putere, mamici.
…. si inspiratie, intelepciune, rabdare, mindfulness.

[]